Mesajul Marii Maestre
SIGHIŞOARA
Oraşul celor 19 bresle
Marea Lojă Feminină
şi noile tehnologii
Marea Lojă Feminină
susţine Anul European 2012
Sarmisegetusa Regia
Dificil de definit
Imposibil de explicat
“Masoneria este instituţia ce a
transformat omul în Instituţie şi a ridicat
umanismul la nivel de artă. Având aceste
realizări la bază, Masoneria a ajuns să se
ocupe în mod deosebit de tineri şi de
educaţie, făcând astfel o paralelă între om
şi tânăr şi între umanism şi educaţie”.
“Inclusiv fiul său, Vald Ţepeş, s-a
născut în acest oraş”.
„Marea Lojă Feminină a României nu
(…) a încetat a mai fi parte a societăţii de
avangarda, aşa cum este definită
Masoneria”.
„Marea Lojă Feminină a României va
organiza o conferinţă pe tema aleasă anul
acesta de Uniunea Europeană”.
„Dar dacă Sarmizegetusa Regia pare
a fi fost centrul sacru al dacilor – cea mai
importantă hieropolă – se poate considera
că muntele pe care se află ar putea fi
Kogaiononul de care vorbeste Strabo, în
ale cărui adâncuri s-ar fi retras Zamolxis”?